Presa

 

12.03.2008

Ai fost vreodata in terapie, doctore?


un articol de Richard A. Friedman, profesor de psihiatrie la Weill Cornell Medical College, publicat in New York Times.

"Intr-o zi, unuia dintre rezidentii mei i s-a intamplat un lucru curios. Unul dintre pacientii sai l-a luat prin suprindere intrebandu-l „ai fost vreodata in terapie, doctore?”

Medicul rezident s-a simtit destul de stanjenit in fata unei asemenea intrebari directe, asa ca a incercat sa isi dea seama de ce era important pentru pacient. „Vroia sa stie daca eu stiu cum e sa fii bolnav si neajutorat”, mi-a spus rezidentul.

Era o intrebare interesanta si m-a facut sa ma intreb daca cineva poate fi un bun psihoterapeut fara sa fi trecut el insusi printr-o psihoterapie. Daca raspunsul era „nu”, atunci toata treaba asta cu psihoterapia se deosebea complet de restul medicinii. La urma urmei, nu pretindem neurologilor sa isi faca un examen neurologic si nici cardiologilor o operatie de bypass coronarian inainte de a face aceste manevre si interventii pe pacienti. Dar cu psihoterapia este altceva, ceva special care o face sa fie aparte. Binenteles, relatia medic-pacient este importanta in orice situatie clinica. Dar in terapie, relatia este insasi instrumentul cu care se trateaza. Daca medicul dumneavoastra cardiolog nu are cele mai grozave maniere atunci cand vine la patul dumneavoastra dar va trateaza in mod eficient hipertensiunea, s-ar putea sa nu fiti fericit, dar stiti cel putin ca sunteti pe drumul cel bun catre insanatosire. In contrast, daca nu aveti o relatie buna cu terapeutul dumneavoastra, atunci tratamentul este inutil. Pentru a fi un bun medic, cardiologul trebuie sa fie un expert in folosirea instrumentului sau, indiferent daca acesta este un stetoscop sau un cateter cardiac. Dar cum se aplica acest principiu psihoterapeutilor?

Un mod de a raspunde este acela ca terapeutul nu ar trebui sa exploreze mintea vreunui pacient inainte de a sti ce este in a lui. Terapeutii, la fel ca si pacientii lor, vin cu propriilor lor experiente de viata, care le influenteaza sentimentele fata de pacientii lor, un proces numit contra-transfer. Terapeutii care nu isi inteleg propriul contra-transfer, nu numai ca risca sa isi inteleaga gresit pacientii, dar chiar sa confunde problemele personale cu ale pacientilor.

Un rezident m-a rugat intr-o zi sa il ajut in privinta relatiei cu un pacient de care avea oroare. Si nici nu a fost greu sa inteleg de ce. Pacientul, un barbat de 35 de ani, mi-a spus ca rezidentul meu era incapabil sa il inteleaga si ca il „concediase” pe motiv ca era lipsit de experienta (ceea ce era adevarat) si incapabil de orice sentimente (ceea ce nu era adevarat). In realitate, rezidentul era perfect capabil sa simta o multime de sentimente, dar problema lui era ca nu stia ce sa faca cu ele. Se simtea furios, umilit si prins intr-o capcana. Acest pacient, care se simtea dezamagit si prost tratat de lumea intreaga, il facuse si pe rezidentul meu sa se sima la fel. In plus, pacientul semana izbitor de mult cu fratele mai mare al rezidentului, frate pe care acesta il considerase intotdeauna ca fiind foarte critic si arogant. Rezidentul nu fusese niciodata in terapie, dar numai simplul fapt ca a realizat care era originea sentimentelor sale negative fara de pacient, l-a ajutat enorm in relatia cu acest pacient.

In ziua de azi, cei mai multi rezidenti de psihiatrie termina rezidentiatul fara sa fi avut parte de o terapie personala. Pe vremuri, lucrurile stateau altfel, cand psihoterapia domina domeniul psihiatric iar analiza personala era un adevarat ritual de trecere pentru cei aflati in pregatire. Explozia neurostiintelor, impreuna cu presiunea fortelor comerciale, a avut un puternic efect asupra pregatirii tinerilor psihiatri. Si acesta nu a fost in intregime un lucru bun. Fiind eu insumi psihiatru si psihofarmacolog, sunt cat se poate de incantat de promisiunea stiintelor creierului. Si e in afara oricarei discutii faptul ca avem mai multe tratamente biologice eficiente pentru tulburarile psihiatrice majore ca niciodata. Dar chiar in timp ce ne pierdem capul dupa neurostiintele astea foarte „sexy”, domeniul nostru este in pericol de a pierde contactul cu bogata viata psihologica a pacientilor, ceea ce se reflecta foarte bine in scaderea popularitatii psihoterapiei in timpul rezidentiatului.

Dar, de fapt, conteaza? La urma urmei, psihiatrii sunt prea costisitori si prea putini pentru a trata marea majoritate a pacientilor care au nevoie de psihoterapie. Psihiatrii viitorului vor fi, mai probabil, consultanti in tratamentul pacientilor care sufera de afectiuni foarte grave, cum ar fi schizofrenia, tulburarile afective si abzul de substanta. Sa nu uitam insa ca suntem departe de a intelege cauza ultima a celor mai multe tulburari psihiatrice, in ciuda promisiunilor facute de stiintele creierului. Putem intradevar sa amelioram simptome si sa imbunatatim functionarea, dar sa nu uitam ca trebuie, in egala masura, sa ajutam pacientii sa-si traiasca viata in compania bolii.

Psihiatrii care au avut parte de experienta plina de smerenie a terapiei, stiu cate ceva despre cum este sa fii un pacient – adica despre frustrarea, anxietatea sau dependenta pe care postura de pacient le presupune. In felul acesta, ei pot intelege mai bine reactiile emotionale pe care pacientii le au fata de boala lor si, in egala masura, fata de doctorii lor. "

 
 
TopBIZ.ro - afaceri de top!
Alege NET Rom Business pentru succesul afacerii tale!
Copyright © 2007 Psihogen. Toate drepturile rezervate.