Blog

 

25.07.2008

Contractul ascuns


Candva in scoala generala am avut un profesor de fizica poreclit Pinguinul, pentru mersul lui ciudat si costumul negru. Si, pentru ca pe vremea aceea mersul la olimpiadele pe discipline, in special la matematica si fizica, era considerat o chestiune de statut dar si de pregatire in vederea viitoarei trepte intai, majoritatea dintre noi participam cu interes la aceste concursuri. Desigur, unii aveau mai mult succes, altii mai putin. La un moment dat, mai ramasesem trei sau patru elevi calificati pentru "faza pe judet" a olimpiadei de fizica. Daca treceam si de faza asta, mergeam "pe tara"! Pinguinul ne-a luat deoparte si ne-a spus ca vom incepe pregatirea intensiva. De fapt, nu mai tin minte momentul acesta dupa cum nu nu mai tin minte nici in ce ritm sau in ce zile s-au desfasurat intalnirile noastre, cert este ca cel putin odata pe saptamana ramaneam dupa ore pentru a rezolva probleme de fizica impreuna cu Pinguinul. Erau un fel de meditatii, daca vreti, pentru care insa nu plateam nimic. Toate bune si frumoase - mai ales ca apropierea examenului de treapta I ne speria si ne motiva puternic sa invatam - pana intr-o zi... Mai precis pana in ziua in care s-au afisat rezultatele consursului "faza pe judet": nici unul dintre noi nu se calificase sa mearga mai departe. Pinguinul ne-a luat deoparte si ne-a tinut un discurs pe care niciunul dintre noi nu l-a uitat prea curand: "Mi-am sacrificat timpul meu... am lasat copilul singur acasa... m-am straduit pentru voi... si voi n-ati fost in stare... etc etc." Tin minte perfect faptul ca, ascultandu-l, am avut o revelatie. De fapt, doua: 1) ca omul acela urmarise sa obtina ceva prin intermediul nostru, judecand dupa supararea lui; atunci nu stiam, dar acum stiu ca pe vremea aceea - si probabil si astazi - un profesor ai carui elevi merg la olimpiade nationale sau internationale (nu pe atunci) obtine un spor la salariu, avansare in grad profesoral etc. Niciodata insa, pana in ziua aceea, nu imi trecuse prin minte sa ma intreb macar de ce facuse Pinguinul acel efort, ce-l motivase. 2) m-am simtit folosit, tras pe sfoara si apoi acuzat pe nedrept. Atata timp cat Pinguinul nu ne spusese care erau adevaratele lui interese si ce anume isi dorea de la noi - si mai ales de ce - nu ma consideram responsabil pentru nefericirea lui. Chiar comentam intre noi, elevii: "Cine i-a cerut sa isi lase singur copilul acasa? Noi nu! Si-atunci de ce ne reproseaza noua?"

Era ca si cum intre noi ar fi existat un contract ascuns: "eu fac acest efort pentru voi iar voi TREBUIE sa promovati la faza urmatoare a concursului". Cuvantul cheie este "trebuie", pentru ca judecand dupa reprosurile pe care ni le-a facut dupa ratarea calificarii, am simtit ca eram obligati sa reusim. Adica, sa ne respectam partea de contract. Numai ca noi nu ne dadusem niciodata consemnul pentru un asemenea contract, de aceea spun ca era ascuns. E adevarat, eram niste copii de 13-14 ani, poate si daca ne-ar fi spus ce si cum, ar fi fost acelasi lucru, dar cel putin am fi stiut cat de important era pentru el ca noi sa reusim. Am fi stiut ce se asteapta de la noi si mai ales cu cata tarie se asteapta acest lucru: cu taria unei obligatii din partea noastra. Practic intrasem fara voia noastra intr-un contract de care habar nu avusesem.

V-am povestit toate astea pentru a ilustra un aspect intalnit in foarte multe familii si care tine de psihologia relatiilor intrafamiliale. Cred ca e destul de usor pentru oricine sa isi imagineze ca o situatie similara celei de sus se poate lesne petrece si intre parinti si copii. Adica un contract ascuns. Ascuns cel mai des copiilor, desigur. Desi se considera ca, in general, parintii dau si copii primesc, sa nu trecem cu vederea faptul ca parintii asteapta destul de multe din partea copiilor. Intr-un articol mai vechi "Despre asteptari", scriam despre asteparile implicite, adica acele asteptari de care poate parintele isi da seama in mod constient sau nu, dar copilul sigur nu le constientizeaza, pentru ca nu sunt exprimate direct. Astfel de asteptari au cea mai mare putere de persuasiune, pentru ca nefiind exprimate direct si deci constientizate, nu pot fi respinse direct, in mod constient - desigur in cazul in care contravin nevoilor de dezvoltare ale copilului.

Unul dintre cele mai des intalnite contracte ascunse - si dintre cele mai paguboase - este acela in care, pe de o parte, parintele se angajeaza sa asigure suportul material si protectia fizica a copilului, iar copilul, fara sa stie, se angajeaza sa asigure suportul emotional al parintelui. Altfel spus, parintele considera ca in schimbul acoperisului si hranei de pe masa, copilul trebuie sa ii satisfaca nevoile sale emotionale: de a fi sustinut sau sprijinit, inteles, acceptat, validat, incurajat, amuzat, laudat etc. In multe familii monoparentale, copilul preia o parte din atribuitiile parintelui absent, devenind confidentul si sprijinitorul emotional al parintelui ramas singur. Sau in familiile in care exista o stare de beligeranta cronica - exprimata sau neexprimata - intre cei doi soti, copilul este adesea atras de catre una din tabere, facut "aliatul" si egalul unuia dintre parinti, adica deturnat de la evolutia si nevoile sale de copil. Binenteles, exista si multe familii aparent normale, in care nevoile emotionale ale parintilor au ramas nesatisfacute datorita istoriei lor de viata, fiind la randul lor copiii neglijati ai unor parinti prea putin atenti la nevoile lor.

Un alt mod de a vedea aceeasi realitate este prin prisma conceptului de "copil parentificat". Un copil parentificat este un copil maturizat precoce datorita presiunii parentale de a intra in rolul de "care taker", de persoana care are grija de ceilalti - ca o planta care a inceput sa rodeasca inainte de a ajunge la inaltimea si vigoarea necesara si a caror fructe, in consecinta, sunt mici, amare si pricajite. Un astfel de copil preia asupra lui indatoririle psiho-emotionale ale unui adult pentru ca: 1) i se cere sa faca acest lucru; desigur, nu direct, explicit, ci la nivelul comunicarii inconstiente; si 2) pentru ca incearca in mod disperat ca, oferind tot ceea ce poate oferi - si chiar mai mult - sa primeasca in sfarsit, in schimb, ceea ce are el insusi nevoie: dragoste, sustinere, recunoastere etc. Nu trebuie sa mai spun ca aceasta incercare, aceasta speranta a copilului (chiar ajuns adult) de a primi ceea ce i se cuvine, in schimbul suportului emotional continuu pe care il ofera, ramane de cele mai multe ori nereusita, neimplinita. In paranteza fie spus, psihoterapia acestor copii parentificati se incheie cu succes atunci cand acestia inteleg, la un nivel profund (nu doar rational), ca nu trebuie sa mai astepte nimic, ca au in ei insisi resursele necesare si ca, desi ar fi fost de preferat ca parintii sa le ofere, la vremea potrivita, ceea ce aveau nevoie, viata poate fi traita destul de satisfacator si fara a mai astepta ceea ce nu va veni niciodata.

Revenind insa la ideea contractului ascuns, un asemenea contract e dezavantajos pentru toti cei implicati. Pentru parinte este dezavantajos pentru ca un copil, oricat de apt ar deveni in timp in satisfacerea nevoilor emotionale ale unui adult, nu va reusi niciodata sa o faca atat de bine pe cat ar face-o un alt adult. Niciodata un copil nu va putea fi, de exemplu, o consolare la fel de buna, pentru mama sa ramasa singura, ca un alt barbat. Cu alte cuvinte, un adult frustrat ar putea gasi, daca n-ar apela la propriul copil, o alta modalitate, mult mai adecvata si mai consistenta, de satisfacere a propriilor nevoi emotionale. Iar pentru copil, dezavantajele sunt si mai mari: preocuparea pentru nevoile adultului aduce cu sine neglijarea propriilor nevoi intr-o perioada de crestere, de dezvoltare. Adica intr-o perioada din viata cand exista nevoi specifice varstei si care, nesatisfacute, cu greu vor putea fi corectate. Intr-un conflict de exemplu, in care fiecare dintre cei doi au nevoie sa fie intelesi si validati in dorintele lor, copilul poate ajunge sa cedeze, spunand ca prefera sa sufere el/ea, decat sa isi vada parintele suferind. Am intalnit oameni care spuneau "Cedam eu, pentru ca ma simteam mai matur si mai capabil de a renunta decat parintele meu." Numai ca, cedare dupa cedare, copilul ramane tot mai indatorat fata de propriile nevoi si, ajuns adult, realizeaza ca niciodata nu isi va mai putea plati pe deplin datoriile fata de sine insusi. In plus, un astfel de contract ascuns nu are un termen sau o durata explicit precizata. Adica e pe termen nelimitat si, atat timp cat parintele traieste, copilul ajuns adult va continua sa se simta resposabil de stabilitatea emotionala a parintelui sau. "Si ce e rau in asta?" s-ar putea intreba cineva. Daca cererile din partea parintelui nu sunt exagerate, nu interfera dezastruos cu cererile sau nevoile copilului-adult, consecintele sunt cel mult suparatoare, agasante ("nu trebuie sa o contrazic pe mama", "trebuie sa o sun zilnic pe mama" etc.) Atunci cand insa ele afecteaza chiar nevoia de independenta a tanarului adult intr-o asemenea masura incat acesta nu poate parasi casa parinteasca, nu poate forma o relatie intima de durata cu un alt adult si nu isi poate satisface nevoile profesionale - care l-ar putea purta uneori mai departe de casa - accesul la propria viata este total blocat si respectivul copil-adult ajunge sa aiba impresia ca propria-i viata i-a fost deturnata, ca este un spectator la propria-i viata care, de fapt, nu ii apartine.

Din fericire, psihoterapia poate ajuta tanarul adult sa faca trecerea catre propria-i viata desi, e adevarat, psihoterapia nu poate face ca aceasta trecere sa fie complet nedureroasa. Sau, cum spunea odata un astfel de copil prentificat, "am ajuns sa inteleg ca ceea ce mi-a lipsit era ca o valiza goala pe care incercam tot timpul sa o umplu cu ceva bun. Tot ce faceam in viata avea acest scop. Acum, chiar daca trebuie sa o car in continuare cu mine, pot cel putin sa ignor aceasta valiza si, in sfarsit, sa fac cu viata mea ceea ce imi place."

 
 
TopBIZ.ro - afaceri de top!
Alege NET Rom Business pentru succesul afacerii tale!
Copyright © 2007 Psihogen. Toate drepturile rezervate.