Blog

 

02.03.2008

Dependenta


Notiunea de dependenta are, în limbajul de zi cu zi, o conotatie puternic negativa, care trimite aproape instantaneu cu gandul la domeniul patologicului sau, cel putin, la cel al nedezvoltarii, al degradarii, al derapajului în afara a ceea ce e normal si sanatos. Si asta din cel putin doua cauze: 1) datorita folosirii cuvantului "dependenta" în stransa asociatie cu substante sau activitati daunatoare, intrinsec sau prin exces (dependenta de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, de TV, de internet, de pornografie, de activitati riscante etc.) si 2) datorita accentului pe care societatea actuala, de tip occidental, il pune pe individualism, pe ideea de “self-made”, de reusita bazata exclusiv pe puterile proprii, considerata conditia sine qua non a succesului în orice domeniu.

Despre prima dintre aceste cauze nu am prea multe de spus decat ca a) “obiectul” dependentei poate fi aproape orice activitate sau substanta care produce placere sau o descarcare a tensiunii interioare, b) nu calitatea “obiectului” defineste dependenta, ci incapacitatea de a renunta la placerea pe care activitatea sau substanta respectiva le produce, incapacitate insotita de pierderi sau deficiente in alte sectoare ale functinonarii de zi cu zi (familie, job, prieteni etc.). În acest sens, depedenta inseamna pierderea libertatii de a alege si un astfel de inteles nu poate avea, intradevar, decat o conotatie negativa.

În privinta celei de-a doua cauze, trebuie spus ca in sociatetea actuala, auto-suficienta este supraevaluata. Si chiar “poate dauna grav sanatatii”, atunci cand este impinsa la extrem, aplicata in toate domeniile vietii si in orice moment, intrucat presupune negarea existentei unor nevoi care nu pot fi implinite decat prin contributia celorlalti.

S-a spus, de mult, ca omul este un animal social. Mai recent, psihologii - in special psihanalistii din scoala relatiilor de obiect si self-psychology - au pus accentul pe relatiile interpersonale ca masura si conditie a dezvoltarii umane. De cand ne nastem si pana murim avem nevoie de alti oameni, nu numai pentru a putea trai, dar si pentru a ne simti impliniti.

Sa luam, de exemplu, relatia de cuplu. In orice relatie de cuplu apare in mod firesc un anumit grad de dependenta, ca o conditie sine qua non a existentei cuplului. A fi capabil sa te vulnerabilizezi, sa lasi garda jos, sa ceri ajutorul, sa recunosti ca ai nevoie de cineva – toate acestea fac parte din normalitatea vietii in doi. Si apropos de normalitate, unul din cele mai importante criterii în stabilirea sanatatii psihice il reprezinta capacitatea de a avea relatii de lunga durata. O asemenea performanta implica existenta altor capacitati, cum ar fi capacitatea de empatie (“imi dau seama ce simti, stiu cum e sa fii in pielea ta”), capacitatea de a fi atent la nevoile altora (“imi dau seama de ceea ce ai avea nevoie acum, de la mine”), de a fi cu adevarat interesat de ceea ce reprezinta celalalt (“in aceasta relatie, nu exist numai eu, cu nevoile, interesele si angoasele mele, dar existi si tu, cu nevoile, interesele si angoasele tale”), abilitatea de a tolera ambivalenta fata de celalalt fara a renunta la relatie (“chiar daca nu simt numai iubire si grija si interes pentru tine ci, uneori, si ura, dispret, intoleranta, plictiseala etc., asta nu inseamna ca renunt la relatia noastra”), precum si capacitatea de constientiza propria contributie la declansarea conflictelor (“stiu ca e si vina mea, nu numai a partenerului meu, in declansarea acestui conflict”). Ei bine, revenind la chestiunea capacitatii de a avea relatii de durata ca semn de normalitate psihica, oamenii care nu pot sa fie dependenti de altii nu pot avea relatii de durata, plasandu-se astfel in afara criteriului normalitatii. De altfel, aceasta este si una dintre cele mai utile definitii ale narcisismului, si anume incapacitatea de a depinde de altii si de a avea relatii de durata. Ma refer desigur la narcisismul de intensitate patologica, pentru ca altminteri, majoritatea dintre noi suntem un pic narcisici, in mod firesc si necesar (daca nu credeti, intrebati-va daca ceea ce credeti in sinea voastra despre voi insiva are mai debraba o conotatie pozitiva sau negativa). De ce acesti oameni nu pot tolera sa depinda de altii, de ce ii sperie atat de mult posibilitatea de a pierde o parte din controlul pe care cred ca il au asupra propriei vieti, e o poveste complicata si inca nelamurita.

Pana la urma, ceea ce incerc sa spun aici este ca nici o extrema nu poate fi considerata un ideal: nici dependenta permanenta (ca în cazul personalitatii de tip dependent si, mai grav, a tulburarii de personalitate de tip dependent), nici izolarea, completa auto-determinare (ca în cazul personalitatii de tip narcisic si a tulburarii de personalitate de tip narcisic). Norma, firescul si deci idealul este mai degraba dat de dependenta intermitenta, ocazionala, conjuncturala sau sectoriala, care nu exlude posibilitatea functionarii autonome în alte domenii ale functionarii cotidiene sau în alte momente. Vorba anticilor, calea de mijloc e de aur.

 
 
TopBIZ.ro - afaceri de top!
Alege NET Rom Business pentru succesul afacerii tale!
Copyright © 2007 Psihogen. Toate drepturile rezervate.