Blog

 

21.03.2008

Psihanaliza, arta de a visa


Thomas Ogden da, in articolul sau, „The art of psychoanalysis: dreaming undreamt dreams and interrupted cries” o definitie inedita psihanalizei.

Mai intai o enunta si apoi o expliciteaza: „O persoana consulta un psihanalist pentru ca sufera de o anumita durere emotionala de care nu isi da seama, fiind incapabila sa viseze (adica sa prelucreze, in inconstient, material psihologic) sau este atat de perturbat de ceea ce viseaza incat visul sau este intrerupt. In masura in care individul este incapabil sa isi viseze experienta emotionala, acesta nu se poate schimba sau evolua sau deveni altceva decat ceea ce a fost deja pana atunci. Pacientul si analistul se angajeaza intr-un experiement definit in termeni psihanalitici menit a genera conditiile in care pacientul (cu participarea analistului) poate deveni mai capabil sa isi viseze visele nevisate sau intrerupte.”

Definitia e un pic mai lunga, dar as vrea sa ma opresc aici si sa dau cateva din explicatiile lui Ogden.

Mai intai incepe cu cateva idei preluate de la Bion despre visare si incapacitatrea de a visa. Bion afirma ca impresiile brute legate de o experienta emotionala trebuie transformate sau prelucrate astfel incat acestea sa poate fi legate intre ele si, pe cale de consecinta, acestea sa poata fi utilizate in procesele de gandire, visare si memorare.

Fac o paranteza: din cate inteleg eu din sumara prezentare a ideilor lui Bion din acest articol, experientele emotionale se insotesc de o o suma de impresii psihice greu de preluat de catre aparatul psihic ca atare, putand fi asimilate unor descarcari energetice puternice ce risca sa supraincarce aparatul psihic in lipsa unor canale adecvate de preluare si prelucrare. Facand o comparatie, o experienta emotionala este ca un fulger care loveste un generator de curent electric: daca acesta din urma nu este prevazut cu paratrasnet, generatorul se va praji. Aparatul psihic nu cauta insa sa evite complet incarcatura emotionala prin deturnarea acesteia catre o zona sigura, ci mai degraba are nevoie sa prelucreze aceasta incarcatura, sa o faca asimilabila sau „digerabila”. Acest proces de asimilare sau „digerare” se face invers decat in procesul de digestie propriu-zis, unde are loc descopunerea in elementele constitutive a alimentelor, fiind vorba in acest caz de stabilirea unor legaturi intre emotii, concepte, notiuni, etc., astfel incat emotiile sa fie puse intr-un context si sa capete un sens. E posibil totusi ca atunci cand emotiile sunt prea puternice (socuri emotionale), intensitatea acestora sa depaseasca puterea de prelucrare a aparatului psihic. Sau, este de asemenea posibil, ca un aparat psihic slab (constitutional sau developmental) sa nu poata prelua si prelucra incarcaturi emotionale mai mult sau mai putin obisnuite. Cum insa aceste experiente intense exista, ele continua sa preseze in vederea asimilarii, integrarii lor, revenind, ca in tulburarea de stres posttraumatic, sub forma flash-backurilor si a viselor cu continut traumatic.

Revenind la Bion, acesta afirma ca acest proces de prelucrare are loc atat in somn, in timpul visului, cat si in stare de veghe, in planul inconstient. Atunci cand din anumite motive persoana nu poate prelucra aceste continuturi emotionale, individul nu poate visa/”visa” si nu poate dormi/”dormi”, deci nu se poate „trezi”. Bion da ca exemplul persoanele aflate in stare psihotica (care nu percep realitatea, nu fac distinctia intre realitatea obiectiva si inconstientul interior), care se comporta in stare de veghe ca si cum ar fi in vis. Aceasta incapacitate se traduce prin imposibilitatea transformarii experientelor emotionale in „ganduri de vis”, care nu pot fi deci visate si prelucrate.

Ogden face apoi diferentierea, pe baza celor spuse de Bion, dintre cosmar si teroarea nocturna sau pavorul nocturn. Cosmarul determina persoana in cauza sa se trezeasca din somn si de aceea a doua zi isi poate aminti atat continutul comsarului cat si faptul ca s-a trezit. Persoanele care au cosmaruri pot ezita ulterior sa mearga la culcare, de teama de a nu avea din nou cosmaruri. In pavorul nocturn, chiar daca persoana in cauza face gesturi violente, tipa sau sare din pat, ea nu se trezeste si de aceea nu isi poate aminti, a doua zi, experinta pavorului nocturn si cu atat mai putin continutul acestuia. Cosmarul este un „vis rau”, pe cand pavorul nocturn este un vis care nu poate fi visat. Bion considera pavorul nocturn ca fiind expresia unor continuturi emotionale in stare bruta, care nu pot fi prelucrate inconstient, in timp ce cosmarul este expresia unei prelucrari partiale a acelorasi continuturi, intrerupta insa la un moment dat datorita depasirii capacitatii de prelucrare.

Revenind la definitia lui Ogden data psihanalizei, el spune ca cei care consulta un psihanalist pot fi asimilati celor care traiesc, metaforic vorbind de asta data, experienta cosmarului sau a pavorului nocturn. In cazul celor care care sufera de „cosmaruri”, acestia intrerup procesul de prelucrare inconstienta a experientelor emotionale datorita intensitatii prea mari a acestor experiente in raport cu capacitatea aparatului lor psihic de a le prelucra. Procesul este intrerupt atat in planul procesului de visare, cat si in cel al prelucrarii inconstiente in stare de veghe. Cu alte cuvinte, pacientul nu este capabil sa „viseze” mai departe, pe cont propriu si are nevoie de psihanalist sa il ajute sa isi continue „visul”.

In cazul celor care sufera de „pavor nocturn”, acestia au nevoie sa fie ajutati sa isi viseze experientele nevisate sau de nevisat („dreaming their undreamt and undreamable experience”). Visele nevisate ale unor asemenea pacienti persista in anumite zone ale aparatului psihic (intrucat nu pot fi nici eliminate, nici „digerate”), ca intr-un fel de buzunare sau sectoare.

Cum anume ajuta psihanalistul pe cel incapabil sa "viseze", trebuie sa recunosc ca e o chestie mai complicata pe care nu am inteles-o prea bine.

Metafora aceasta cu experientele emotionale in stare bruta, neprelucrabile, pastrate in buzunare sau sectoare ale aparatului psihic, mi-a adus aminte de ceea ce imi spunea candva Miruna Stoca: „psihanaliza ajuta la integrarea izolatelor afective”. La vremea respectiva, acum 7-8 ani, nu am inteles prea bine la ce se referea, dar mai apoi am dedus ca e vorba tocmai de o luare in stapanire, in urma accesarii constiente si inconstiente, a unor continuturi afective care, dintr-un motiv sau altul, fusesera tinute in afara „circuitului” psihic care asigura functionarea - ceea ce e destul de apropiat de ceea ce spune Ogden in articolul sau. Intelegere aceasta mi-a sugerat, cu ceva timp in urma, asa cum mi-a amintit astazi Vlad, o anume imagine, destul de plastica, zic eu, a acestor aspecte: izolatele acestea afective sau experientele emotionale neprelucrate si neintegrate sunt precum zonele de scriere a informatiilor pe hardul unui computer. Daca procesul de inregistrare este lasat la voia intamplarii, ele sunt scrise mai mult sau mai putin aleator (fragmentat) si, dupa un timp, aceasta lipsa de organizare si integrare a informatiilor va duce la incetinirea vitezei cu care sunt citite si folosite. Asa cum stie orice calculatorist, pentru bunul mers al unui calculator, este nevoie ca, din cand in cand, utilizatorul acestuia sa procedeze la o „defragmentare”, adica la un proces de punere la un loc a zonelor pe care sunt inscrise informatiile (nu sunt un expert in calculatorare, intelegerea mea se limiteaza la aceste explicatii, dar cred ca in cazul de fata nu corectitudinea spuselor mele referitoare la functionarea unui calculator conteaza).

Simplificand extrem de mult, cred ca se poate spune ca o psihanaliza este ca un program de defragmentare a psihicului uman, asigurandu-i acestuia o functionare mai rapida si mai eficienta. Definitia lui Ogden, psihanaliza ca arta de a visa impreuna cu pacientul, este insa mult mai sugestiva si mai frumoasa.

 
 
TopBIZ.ro - afaceri de top!
Alege NET Rom Business pentru succesul afacerii tale!
Copyright © 2007 Psihogen. Toate drepturile rezervate.