Intrebari

 

Intrebari » Intrebari despre boli si conditii

Psihoterapia poate fi de ajutor in atacuri de panica?

Da, atacurile de panica sunt una din multele indicatii ale psihoterapiei. Si asta pentru ca, desi atacurile de panica par a avea legatura cu disfunctionalitatea neurofiziologica a unei zone din creier, numita locus ceruleus, debutul atacurilor de panica este legat de factori psihologici. Pacientii cu atacuri de panica au o mai mare incidenta a unor evenimente de viata stresante (decese sau divort in familie, relatii suboptimale in familia de provenienta, esecuri profesionale, boli, situatii socio-economice dificile si, in special, pierderi de orice fel etc.) comparativ cu alti oameni. In general, cei cu atacuri de panica sunt mult mai afectati de aparitia unor evenimente stresante in viata lor, se consuma mai mult, se simt mai incapabili de a face fata. De aceea, psihoterapia poate ajuta.

Personal, consider ca atacurile de panica sunt expresia acumularii unor nemultumiri sau suferinte interioare nerecunoscute, neacceptate si neexprimate. In general, se pune pret pe o anumita duritate in fata greutatilor vietii si cei mai multi oameni imping cat mai adanc in sufletul lor ceea ce ii nemultumeste sau ii face sa se simta slabi, vulnerabili, incapabili sau nedemni de respectul lor si a celorlalti. Incet, in timp, reusesc sa acumuleze in ei atata durere, atata suferinta si nemultumire incat, la un moment dat, „ajutati“ poate si de un ultim esec, rebufnesc. Sau, mai exact, sufletul lor se revolta de prea multele poveri pe care trebuie sa le indure.
Atacul de panica este modalitatea sau semnalul prin care sufletul nostru ne spune „Ajunge!
M-am saturat sa ma tot ignori! Trebuie sa ai mai multa grija de mine, sa afli ce vreau si ce nu mai vreau!“. De aceea, pana la urma, nu atacul de panica este problema, ci suferinta interioara pe care o semnalizeaza si care sta in spatele acestuia. Ma rog, poate explicatia asta suna cam romantic, dar am constatat ca pentru multi oameni are sens.

De retinut insa, ca cel mai bun tratament al atacurilor de panica este o combinatie de psihoterapie si medicatie, desi multi dintre cei cu atacuri de panica refuza medicatia, pe motiv ca „nu sunt nebun“ sau o intrerup repede tratamentul medicamentos datorita efectelor secundare neplacute care apar la inceputul tratamentului (greata, varsaturi, diaree, ameteli).

Ce spun insa principalele teorii despre atacurile de panica?

Teoria psihanalitica. Una din cele mai frecvente concluzii prinvind trecutul celor cu atacuri de panica este aceea ca multi dintre ei au suferit pierderea prin deces sau divort a unuia dintre parinti, in special a mamei. O alta trasatura comuna a celor cu atacuri de panica, pe langa frecventa crescuta a pierderilor, este perceptia parintilor ca fiind critici, amenintatori, temperamentali si imprevizibili, exigenti sau in control. Alte cercetari au aratat ca cei cu atacuri de panica au o dificultate sporita in copilarie de a se imprieteni cu alti copii, nu se simt sprijiniti de parinti si au adesea sentimentul de a fi prinsi intr-o capcana. De aceea, acesti oameni au o sensibilitate sporita in legatura cu separarea si atasamentul, pe care le percept adesea ca excluzandu-se reciproc. Teama ca si-ar putea pierde liberatea alterneaza cu teama pierderii sigurantei pe care o relatie le-o da. De aceea, ei vor incerca sa evite pe cat posibil atat separarea cat si atasamentul prea puternic, ceea ce ii va obliga la un comportament relational destul de ingust ca repertoriu. Nivelul extrem de panica constatat in acesti pacienti pare a fi explicat de amenintarile pe care ei le percept la adresa atasamentului lor. In cazul femeilor, este posibil ca in unele cazuri, explicatia atacurilor de panica sa fie legata de abuzul fizic si sexual din copilarie, care pare a avea o incidenta mai mare in cazul acestor pacienti comparativ cu alte femei, cu tulburari de anxietate dar fara tulburari de panica. Si asta pentru ca abuzul sexual interfera cu atasamentul fata de parinti, ceea ce explica faptul ca femeile abuzate au dificultati in a se simti in siguranta in relatii intime si au grad scazut de incredere, in general.

Intr-o psihoterapie psihodinamica (psihanalitica), dificultatile pacientului in plan relational devin evidente in transfer (vezi psihanaliza pentru mai multe explicatii asupra notiunii de „transfer“). Cele mai evidente sunt conflictele centrate in jurul ideiilor de separare, independente si furie. Terapeutul trebuie sa exploreze in amanunt temerile pacientului legate de posibilitatea de a deveni prea dependent de terapeut, dupa cum, tot asa, teama de pierderea terapeutului, in timpul vacantelor si concediilor, poate fi destul de proeminenta. Unii dintre pacienti au fantezii legate de o furie de necontrolat, sau chiar o furie ucigasa, legata fie de modalitatea in care proprii parinti exprimau furia, fie de reactia parintilor atunci cand pacientii, copii fiind, isi exprimau sentimentele de furie. Examinarea mecanismelor de aparare implicate in evitarea furiei este potential utila. Unul dintre aceste mecanisme este somatizarea, adica concentrarea asupra unor probleme legate de functionarea corpului, cuscopul evitari confruntarii cu problemele psihologice. Un alt mecanism este externalizarea, problemele sunt atribuite altei persoane, care trateaza inadecvat pacientul. Toate aceste mecanisme, ca si modalitatea de relationare a pacientului cu terapeutul si cu alte persoane semnificative din viata sa trebuie analize, astfel incat, in cele din urma, pacientul sa devina mai putin anxios in plan relational.

(din „Psychodynamic Psychiatry in Clinical Practice“, editia a treia, de Glen O. Gabbard, 2000)

Terapia cognitiv-comportamentala. Terapiile cognitiva si comportamentala sunt tratamente eficiente pentru atacurile de panica. Diverse rapoarte au concluzionat ca aceste terapii sunt superioare tratamentului medicamentos; alte rapoarte au tras concluziile contrare. Mai multe studii au descoperit insa ca tratamentul medicamentos combinat cu aceste psihoterapii dau cele mai bune rezultate, comparati cu oricare dintre cele doua tipuri de tratament luat separat.
De asemenea, studiile au aratat ca psihoterapiile cognitiv-comportamentala sunt eficiente nu numai in eliminarea atacurilor acute, ci si in prevenirea reaparitiei acestora.

Terapia cognitiva. Doua din zonele de interes majore pentru terapia cognitiva a atacurilor de panica o reprezinta educarea pacientului in legatura cu atacurile de panica (in ce constau, cum apar, care sunt primele semne, cat dureaza, faptul ca nu sunt amenintatoare la adresa vietii etc.) si ideile false pe care pacientii le au adesea despre atacurile de panica (ca le-ar putea fi fatale, ca i-ar putea inebuni etc.). Aceste instructiuni au scopul de a corecta ideile false ale pacientului, care tinde sa interpreteze gresit orice mica senzatie corporala ca pe un semn ca un atac de panica este pe cale sa se produca si odata cu el, moartea pacientului.

Tehnici de relaxare. Pacientii invata diverse tehnici de relaxare care ii ajuta sa capete un oarecare sentiment de control asupra a ceea ce li se intampla, scazandu-le nivelul de anxietate si ajutandu-i sa treaca mai usor peste un atac de panica.

Antrenamentul respirator. S-a observat ca hiperventilarea (atunci cand cineva inspira si expira aer mai repede si mai mult decat in mod normal) care apare in atacurile de panica este reaspunzatore de aparitia unor simptome precum ameteala si senzatie de lesin, in timpul atacului de panica. Aceste senzatii accentueaza si mai mult teama pacientului ca ceva grav se intampla sau se va intampla cu el. De aceea, o metoda de a controla atacurile de panica este aceea de a invata pacientii sa isi controleze respiratia in timpul atacurilor de panica astfel incat sa nu mai hiperventileze.

Expunerea in vivo. Inseamna expunerea pacientului la stimulii asociati cu aparitia atacului de panica. Multi dintre cei care au suferit cateva atacuri de panica au devenit hipervigilenti in legatura cu corpul lor si ori de cate ori observa vreunul din semnele asociate cu atacul de panica, se sperie, ceea ce precipita instalarea totala a atacului de panica. De exemplu, pentru ca in timpul unui atac de panica inima bate foarte repede si mai tare decat de obicei, este suficient ca pacientul respectiv sa urce cateva scari sau sa faca un anumit efort pentru ca, simtind cum ii bate inima, pacientul sa creada ca e pe cale de a face un atac de panica. Gandul acesta il sperie, inimia incepe sa bata si mai tare, pacientul se sperie si mai mult si in final chiar face atacul de panica, desi initial nu era vorba decat de un efort fizic insotit de o activitate cardiaca crescuta in mod fiziologic. Expunerea in vivo inseamna obisnuirea pacientului cu astfel de senzatii interne, ale corpului, pe care sa nu le mai interpreteze, in mod eronat, ca semne prevestitoare ale unui atac de panica.

Daca doriti o programare in vederea unei consultatii, mergeti la pagina de contact.

 
 
TopBIZ.ro - afaceri de top!
Alege NET Rom Business pentru succesul afacerii tale!
Copyright © 2007 Psihogen. Toate drepturile rezervate.
> Copyright © 2007 Psihogen. Toate drepturile rezervate.